Un incendiu violent a cuprins, joi după-amiaza, centrul SPA al unui hotel din Sovata, turiștii au fost evacuați iar un angajat s-a intoxicat cu fum, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș.
Unul dintre responsabilii hotelului a declarat că incendiul se manifestă cu flacără la una dintre cele două saune din centrul SPA și că hotelul nu este afectat, fiind o clădire separată.
Potrivit reprezentantului hotelului, în centrul SPA există două saune și două piscine iar incendiul se manifestă pe o suprafață de circa 150 de metri pătrați.
La fața locului intervin trei autospeciale ale ISU Mureș, plus serviciile voluntare din zona Sovata, care au reușit localizarea incendiului, a cărui cauză nu este deocamdată cunoscută.
Sursa: agerpres.