Home / Uncategorized / Guvernul scumpește benzina și motorina

Guvernul scumpește benzina și motorina

SST Grup Transilvania

Șoferii vor plăti cu 0,45 de lei mai mult pe litrul de benzină sau de motorină și cu 18 lei mai mult pe alimentarea cu 40 de litri a rezervorului mașinii personale, Guvernul urmând să majoreze considerabil accizele la carburanți de la 1 septembrie.

Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, acciza la benzină va crește de la 1.656,36 lei pe mia de litri la 2.035,40 lei pe mia de litri, iar cea la motorină de la 1.518,04 lei pe mia de litri la 1.897,08 lei pe mia de litri, ceea ce anulează practic eliminarea supraaccizei de 7 eurocenți pe litru efectuată de guvernul PSD ca urmare a promisiunilor electorale.

Ministerul Finanțelor își justifică decizia pe constatarea că, în opnia sa, nivelurile actuale ale accizelor practicate în România, raportat la cursul leu/euro publicat în prima zi lucrătoare din luna octombrie 2016 sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislația Uniunii Europene. “Astfel, în situația în care cursul leu/euro publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ar depăși valoarea de 4,62 lei euro, nivelurile actuale ale accizelor practicate în România pentru benzină și motorină ar deveni inferioare nivelurilor minime ale accizelor prevăzute de legislația Uniunii Europene pentru aceste produse accizabile.”, se precizează în document.

Scăderea nivelului accizelor pentru benzine și motorine a vizat în principal contracararea fenomenului de alimentare cu combustibil în alte state membre care practicau niveluri ale accizelor inferioare celor din țara noastră, și prin urmare aveau prețuri la pompă mai scăzute.

Sursa: profit.ro.

Vezi si...

Metoda loverboy. Atenție la falsele iubiri

Traficanţii de persoane sunt buni cunoscători ai psihologiei umane, ştiu ce “butoane” trebuie apăsate ca …

Lasa un raspuns

CONECTEAZA-TE CU